Preparate delicioase,
vedete și mult entuziasm cu ocazia lansării oficiale a Laboratorului de Gusturi și Fapte Bune care a avut loc ieri, 22 octombrie 2015 la Mogoșoaia .
Laboratorul de Gusturi şi Fapte Bune este un concept original de întreprindere socială dezvoltată de Fundația
Tinerețe Fără Bătrânețe care vine în întâmpinarea iubitorilor de gusturi bune
prin produse și servicii de catering definite prin excelență și calitate. Întreprinderea
socială a
creat aici opt locuri de muncă pentru persoane din grupurile vulnerabile, fie
provenind din familii monoparentale, fie fiind victime ale violenței în familie
ori persoane cu dizabilități. Inițiativa a fost dezvoltată în cadrul Programului „Şanse egale la angajare
pentru persoanele vulnerabile", proiect cofinanţat din Fondul Social
European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
2007- 2013.
“ Un proiect și de economie socială este pentru
noi un VIP, un Very Important Project “- spune Gianina Corondan, redactor șef al revistei VIP,
prezentă la eveniment. “ Nu este prima
dată când suntem alături de Fundația Tinerețe Fără Bătrânețe și vom sprijini în măsura în care putem alte
structuri de economie socială create de aceste ONG-uri . Vom fi prezenți și săptămâna
viitoare la hotelul pentru animale
Hello, Pet! care se va deschide la Balotești cu Marea PETrecere de Halloween a
Animăluțelor Răsfățate. Este tot o
întreprindere socială, adică un loc unde pe primul loc sunt oamenii și
comunitatea și abia pe urmă profitul și
unde fiecare animal de companie este tratat ca un VIP, adică un Very Important
Pet. ” – adaugă cunoscuta actriță, jurnalist și vedetă de televiziune.
“În afaceri, ca și la raliu, trebuie
să ai instincte ascuțite, adaptabilitate
și viteză de reacție.” – spune Bogdan Talașman, campionul național 2015 la
raliul "Cupa Daciei, prezent la eveniment. Bogdan Talașman este susținătorul
spălătoriei auto Car Care, inca de la lansare întreprinderii sociale înființate
în cadrul acestui proiect.
Laboratorul de Gusturi şi Fapte Bune ofera servicii complete de catering, de la planificarea meniului la preparare, livrare, set-up, desfacere şi infrastructura necesară (personal, mese şi veselă profesională).
Despre
proiect
Inițiativa face parte
dintr-un proiect mai larg, care va crea 102 locuri de muncă și nouă structuri
de economie socială prin parteneriatul a trei organizații nonguvernamentale: Fundația Estuar, Organizația Suedeză pentru
Ajutor Umanitar Individual și Fundația Tinerețe Fără Bătrânețe.
***
Informații
suplimentare:
Oana Sav, Export
comunicare, oana@marketingsolutions.ro,
0740 121694.
Date de contact Laboratorul
de Gusturi și Fapte Bune:
Șoseaua București
–Târgoviște, numărul 118, etaj 1, Sat Mogoșoaia, Comuna Mogoșoaia, județul
Ilfov, Website: www.laboratorul-de-gusturi.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu