Mai tineti minte clasoarele in care tineam timbre cand eram mici? Avea toata lumea cate un exemplar, iar cei impatitimiti de foitele pretioase, aveau chiar cate doua sau trei. Era o nebunie pe scara blocului, cand toti copiii ieseau din casa la "schimb de timbre". Nu ratam nimic din noile aparitii la filatelia din centru, fiind la curent cu orice timbru ce innoia colectia, la care tineam ca la ochii din cap. Ne implicam cu mic cu mare intr-o cercetare hartogareasca pentru a analiza ce ne lipseste din clasor, sau de ce ne puteam descotorosi, dandu-i colegului "piesa" dupa care tanjea. Timbrele au fost primele mele obiecte de colectie. Apoi, dupa ce am mai crescut un pic, am avut un insectar. Ne ceruse la scoala, la ora de biologie, sa ne prezentam dupa vacanta petrecuta bineinteles la tzara, cu o cutie in care erau insirate insectele acelea moarte. Nu inteleg ce ma impingea atunci sa fiu atat de interesata de niste buburuze decedate. Eram fascinata de ele si ma chinuiam ore intregi sa le prind in cutii goale de bomboane Cip, sau sa le infig fara nicio remuscare in bolduri uriase. Dupa ce am invatat sa descifrez literele si sa ma familiarizez cu lectura, am inceput sa colectionez almanahuri. Gasisem unele prin pod la bunici, iar de altele ma impiedicam prin casa, cumparate fiind de parinti. Ori de cate ori ma plictiseam, luam in brate teancul cu coperte colorate si incercam sa descopar chestii interesante in interiorul lor. Asta pana intr-o zi, cand mama a facut curatenie generala si a decis ca n-avem nevoie de lucruri inutile in casa. Asadar, festinul meu literar luase sfarsit odata cu disparitia colectiei de almanahuri. Imi amintesc ca am avut o prietena care facea colectie de nasturi. Dar isi permitea, mama ei lucra la fabrica de confectii... :) De cate ori mergeam in vizita la Ana, caci asa o chema, imi arata nasturii aceia multi si colorati, care se afisau in fata ochilor mei ca un miraj... Intram in panica! Nu intelegeam cum de un om a reusit sa stranga atat de multi nasturi la o varsta asa de frageda. Dar m-am dumirit. Nu ea ii strangea, ci mama ei. Ii fura de la fabrica, numai pentru ca fiica-sa sa se bucure. Nasturii tineau loc si de jucarii, caci Ana nu avea multe papusi, iar butonii aceia le inlocuiau cu succes. Ma uimea cum reusea sa le dea nume si sa se joace cu ei ca si cum ar fi fost fiinte. Oare ii mai are?
Azi colectionez cani. Daca vad una care imi place foarte mult, o cumpar... Inca nu stiu cate am, dar mi-am propus sa le numar peste 10 ani.
Azi colectionez cani. Daca vad una care imi place foarte mult, o cumpar... Inca nu stiu cate am, dar mi-am propus sa le numar peste 10 ani.
4 comentarii:
eu,ca altii 80 la suta dintre copii, colectionam timbre. aveam clasor si abia ateptam sa merg in fiecare saptamana la posta sa cumpar timbrele nou-venite
Oamenii colectioneaza tot felul de lucruri. Unele dintre ele...extrem de ciudate. Am avut un coleg care colectiona tot soiul de obiecte apartinand echipei de fotbal al carei fan era: tricouri, sosete, fulare... Partea proasta a acestei intreprinderi era faptul ca le insira peste tot prin casa. Pe peretii camerelor, pe podele, pe usile dulapurilor gaseai tot felul de fanioane , de stegulete si abtibilduri. O isterizase pe sotia lui. Pana la urma a plecat saraca de langa el, s-a dus in lume.
Altii colectioneaza amintiri, trairi sufletesti. Nu se leaga de obiecte.
Eu...dupa un scurt periplu prin lumea timbrelor, apoi a capacelor de bere si a surprizelor de guma am renuntat la a mai colectiona. In ceea ce ma priveste, samburele ideii de a colectiona, sadit in tinerete, in sufletul meu, nu a reusit sa incolteasca.
ptr Anonimul: poate incolti la batranete...dar mai ai pana atunci :)
ptr Flore: eu inca mai am acel clasor... il pastrez cu sfaintenie.
Trimiteți un comentariu