Ma intreb de foarte multe ori cat de mult ne-am pastrat din inocenta copilariei? Imi place la nebunie sa obsesrv chestia asta la oameni. Ii privesc in ochi si caut o urma de neprihanire, de candoare care sa se fi ratacit in sufletul lor de-a lungul numerosilor ani ce au trecut peste ei. La unii o gasesc, la altii parca nu ar fi existat niciodata. Sa fie de vina viata pe care fiecare o traieste in felul sau? Sa fie de vina caracterul omului, sau pur si simplu bunatatea si rautatea sufletului sau? Habar nu am. Cert este ca inocenta la oamenii maturi e din ce in ce mai rara, ca si dragostea in zilele noastre... Nu as putea rabda sa imi inchipui ca intr-o zi nu va mai exista iubire. De orice fel ar fi ea...Cred ca cei care nu iubesc au o stare de spirit ciudata si fizionomii mefistofelice. Eu m-am rugat indelung la Dumnezeu ca acest simtzamant, care se numeste dragoste, sa nu ma ocoleasca. Ma gandesc ca fara iubire as deveni neinsemnata in lumea asta si nu as mai pricepe care imi este rostul. Daca am lasat multe in urma, pentru ca asa a fost sa fie, ei bine inocenta nu a vrut cu nici un chip sa se desparta de sufletul meu. Inca exista in mine o oarecare curatenie pe care sper sa o patrez si de acum inainte.
2 comentarii:
eu mi-am pastrat inocenta ...
o fi bine? o fi rau?!
da, e bine. si stiu ca esti un om inocent...Nu ne-am vazut de foarte multe ori, dar mi-a rams in memorie privirea ta. Bine ai venit pe blogul meu, te mai astept cu mare drag.
Trimiteți un comentariu