luni, 30 martie 2015

Cori Gramescu lanseaza primele antrenamente de aerobic cu denumiri in limba romana

 



”Te doare tot”, ”Picătura chinezească”, ”Și greu, și repede”, ”Doare sau trece” ori „Tare ca piatra” sunt doar cinci dintre cele peste 40 de programe lansate în luna martie de Cori Grămescu în cadrul LadyFIT Gym, prima sală de aerobic din București, dedicată în exclusivitate doamnelor și domnișoarelor.

Programele fac parte din strategia de primavară a sălii și se adresează tuturor doamnelor și domnișoarelor, pentru că sala oferă clase pentru toate nivelurile de pregătire fizică: începator, mediu și avans at.

”Am decis să dăm nume în limba română orelor pe care le oferim la LadyFIT Gym pentru că ne dorim să aducem sportul într-o zonă a bunei dispoziții, a relaxării și-al amuzamentului. În ultimii ani, industria de fitness din România a intrat într-o zonă a rigidității și seriozității, o abordare care nu are nimic de-a face cu motivele reale pentru care oamenii vin la sală din postura de amatori care vor să se destindă după o zi de muncă, plină de stres și probleme”, a explicat Cori Grămescu, care, cu această ocazie, a anunțat și noua filosofie a echipei de la LadyFIT.

”Plăcere, bucurie, bunăstare sufletească, vocație, devotament. Toate acestea sunt valori în care echipa mea de la LadyFIT împreună cu mine credem și pe care încercăm să le transmitem prin tot ce facem și clientelor noastre. Le încurajăm pe femei să fie mândre de ceea ce sunt, de feminitatea lor și de faptul că își dau silința să facă lucruri bune pentru mintea și pentru corpul lor. Femeile care vin la LadyFIT sunt oameni obișnuiți, nu atleți din reclame la branduri de sport celebre, și ele trebuie tratate ca atare, nu prin comparație cu imagini ale unor sportive care au făcut mișcare toată viața”, a spus Cori Grămescu.

”Nu am reinventat roata, dar am înțeles un lucru simplu pe care fiecare ni-l dorim în orice moment al vieții: să ne simțim acceptați și iubiți pentru ceea ce suntem. Toată lumea trage de fiecare dintre noi în fiecare zi și, de aceea, la LadyFIT vrem ca femeile să găsească acel moment de respiro de care au nevoie, un loc în care timpul să stea în loc, iar ele să se dedice, măcar pentru o oră, unui obiectiv clar: ele însele”, a completat Cori Grămescu.

Un abonament full time la LadyFIT Gym costă 246 de lei pe lună și doar 150 de lei pe lună același abonament pentru eleve și studente, cele mai mici prețuri pentru o sală de aerobic, care se află în zona centrală a Bucureștiului.

Despre LadyFIT Gym

Designerul de bijuterii , daneza Christina Hembo a dorit să creeze ceasuri de lux elvețiene, cu diamante pure, la un preț pentru buzunarul oricui.

Prima sală din București dedicată în exclusivitate doamnelor și domnișoarelor a fost deschisă în anul 2005, iar din anul 2009 funcționează sub brandul actual, LadyFIT. Sala oferă peste 40 de programe de antrenament pentru începătoare, de nivel mediu și avansate și are, astfel, cel mai generos și divers orar din București, cu aproximativ 70 de ore care se predau în fiecare săptămână. Orele de antrenament se desfăşoară în două săli cu o suprafaţă totală de 150 de mp.

Sala oferă, de asemenea, program de nutriție și program gratuit de consiliere și suport pentru alegerea antrenamentelor.

Ne găsiți pe http:// ladyfit.ro și pe facebook la : facebook.com/ladyfitgym.

luni, 23 martie 2015

Beauty Tunnel- Reinventeaza-ti stilul la Plaza Romania

 

 

În luna femeii, Plaza România îți dedică două zile de răsfăț complet - pe 28 și 29 martie 2015 (sâmbătă și duminică), între 15:00 și 18:00 poți afla cele mai noi secrete ale frumuseții, în timp ce te bucuri de un tratament special din partea celor mai renumiți stiliști din România.

"Pentru a fi de neînlocuit, trebuie să fii întotdeauna diferită", Coco Chanel

Atunci când vine vorba de frumusețe și stil, Plaza România a oferit întotdeauna cele mai bune opțiuni, de la cele mai inspirate colecții de haine la cele mai eficiente produse de beauty.

Tocmai de aceea, primăvara 2015 începe într-o notă dinamică, special pentru tine, printr-un eveniment inedit "Beauty Tunnel – Reinventează-ți stilul la Plaza România!", cu numeroase cadouri și surprize.

Cei mai cunoscuți profesioniști în arta frumuseții te vor ajuta să-ți reinventezi stilul, să-ți evidențiezi atuurile și să fii în ton cu cele mai noi tendințe ale anului 2015.

În cele două zile de sărbătoare, între orele 15:00 – 19:00, hair stylistul Sorin Papacioc și make-up artist-ul Corina Brăilescu îți vor oferi sfaturi de look, îți vor spune care sunt tendințele în hair și make-up din noul sezon, iar pentru ca răsfățul să fie complet iti vor asigura un coafat si un machiaj profesionist.

Pentru tips and tricks despre cum să fii frumoasă în orice situație (la birou, la întâlnirea cu iubitul sau pur și simplu când ieși la o plimbare în parc cu prietenele), Denisa Luntraru fashion blogger și beauty editor-ul Alina Gavrila de la Ele.ro vin să se întâlnească cu tine.

Însă, a fi mereu frumoasă înseamnă, în primul rând, să ai un corp sănătos și un tonus bun. De aceea Plaza România are un invitat special - Cori Grămescu, reputat antrenor de pilates, creator de programe de Group fitness şi nutriţionist îți dezvăluie cele mai rapide tehnici pentru un corp de invidiat. Cori Gramescu ti-a rezevat un loc în public, sâmbătă și duminică de la ora 18:00.

Plaza România ți-a mai pregătit o surpriză: între orele 15:00 și 18:00, lectorii Fundatiei Calea Victoriei vor susține 4 conferințe în jurul unor teme fundamentale din viața unei femei.

Pe 28 martie vei afla cum îți alegi parfumul și ținuta perfectă – "ABC vestimentar feminin", iar pe 29 martie lectorii Fundației Calea Victoriei te vor îndruma, cu demonstrații practice, în lumea tendințelor - fashion Primavară / Vară 2015 și a trucurilor pentru un machiaj impecabil, atât de zi cât și de seară.

Bucură-te alături de Plaza România că ești femeie. Reinventează-ți stilul! 

https://www.facebook.com/events/806867459350563/

Parteneri: Fundația Calea Victoriei; Yves Rocher; Accessorize, Tommy Hilfiger, Lee Cooper, Timeout. Parteneri media: www.eva.ro si www.ele.ro.

luni, 16 martie 2015

Cel mai bun ghid de nunti este acum disponibil pe piata !


Incepand de astazi, revista Nunta by Carmen Ionita este disponibila la toti distribuitorii autorizati de presa si in magazinele Inmedio.

 

Cine este Carmen Ionita ?

 

Cu o experienta de peste 5 ani in organizarea evenimentelor de gala si sute de petreceri spectaculoase in portofoliu, Carmen Ionita este un nume de referinta in industria de wedding planning. Este apreciata pentru conceptele inovatoare si pasiunea pentru detalii, fiind una dintre  cele mai consecvente si ambitioase prezente din piata de profil.

 

 

Ce este Revista Nunta by Carmen Ionita ?

 

Revista de cultura nuptiala si ghid complet pentru organizarea nuntilor fara cusur, NUNTA by Carmen Ionita este o formula de succes ce combina jurnalismul solid cu experienta specialistilor ce croseteaza evenimente de poveste.

Publicatia cu frecventa trimestriala si distribuire nationala este o adevarata „Scoala pentru miri si mirese”, dedicata cuplurilor ce viseaza la nunti perfecte - si perfect realizabile - caci „la catedra” sunt cei mai buni experti din toate domeniile conexe teritoriului matrimonial. 

 

Cum poti profita de continutul ei?

 

Revista Nunta by Carmen Ionita este disponibila la toti distribuitorii autorizati de presa si in magazinele Inmedio. In plus, continutul editiei print este completat de informatii disponibile online pe www.revistanunta.ro. Continului editiei online este 100% gratuit si este darul de nunta pe care Carmen Ionita il ofera mirilor sai.

 

Aboneaza-te acum la revista Nunta by Carmen Ionita si viziteaza-ne pe Facebook pentru a ramane permanent la curent cu informatiile proaspete pe care ti le daruim !

 

Toate florile sus !

 

 

miercuri, 4 martie 2015

HISPANITAS, 25 de ani de existenta!


 

 


Prezent din anul 2012 in Romania, brandul spaniol a devenit cunoscut  prin calitatea produselor, a materialelor si a design-ului cat si prin confortul sporit. 

Magazinul Hispanitas, aflat exclusiv in Baneasa Shopping City, etaj 1, va asteapta pe 4 martie 2015 la Ladies Day, o zi dedicata femeilor pentru a descoperi colectia de primavara-vara SS2015 cat si pentru a beneficia de un discount special de 20% alaturi de multe alte surprize pregatite cu aceasta ocazie.

          Mostenirea a trei generații cu un gust foarte rafinat si cu o tradiție in lumea incaltamintei din 1925, Hispanitas exporta in peste 35 de tari cu o fabricatie proprie, devenind astfel unul dintre varfurile de referință a pantofilor Made in Spain.

Hispanitas: Pantofi si Genti cu un sentiment special.

          Hispanitas se prezinta cu un concept clar si singular al produselor. Consumatorii nostri loiali descriu brand-ul Hispanitas ca pantofi de calitate, plini de detalii fashion si uimitor de comfortabili.

 

Nasterea brandului Hispanitas a avut loc in 1990.

 

A apartinut familiei Chico de Guzman, care este prezenta in industria pantofilor din 1925. In acest moment, Hispanitas a devenit unul dintre lideri ca marca de pantofi de dama pe piata din Spania  si unul dintre jucatorii principali la nivel international.

Hispanitas. Calitate realizata in Spania

          Pantofii nostri sunt realizati din piele naturala de bovine, finalizati cu 100% anilina. Aceasta este modalitatea prin care reusim sa livram o calitate superioara, o piele moale si transparenta.

          Hispanitas pastreaza finisajul traditional in procesul de productie. Folosim perii de bumbac si avem grija de piele atunci cand aplicam cremele naturale, fara solventi. Am combinat acest lucru cu produse ecologice pe baza de apa, care indeplinesc reglementarile europene. Asta face din Hispanitas o companie sustenabila si responsabila cu mediul inconjurator.

Hispanitas sarbatoreste lansarea colectiei SS2015 printr-o campanie de promovare, alegand ca ambasadori pe Dana Savuica, fashion stilist Style&Nature Maria Andrei si fashion blogger Carmen Negoita.

Noua colectie SS2015 prezinta recomandarile celor trei doamne prin alegerea unor modele de pantofi ce le reprezinta personalitatea si stilul propriu. De aici se poate observa diferenta de stil pe care Hispanitas, prin varietatea de modele, a reusit sa o indeplineasca  si intareste motto-ul Hispanitas: Joy is a Choice!

 

Hispanitas. O marca cu personalitate pe care o adora romancele!