The beautiful women are too busy being fascinating sau Femeile mai putin frumoase sunt mult mai dragastoase

Amiaza cu soare si vant potolit de mijloc de noiembrie. Multimea din statia de autobuz e aceeasi, sau cine stie, poate sunt mai putini oameni ca de obicei la ora 15, in asteptarea unui 131. Linia care duce incolo, cred, spre Herastraul acela in care te simti liber ca pasarea cerului.

Era o zi

in care nu ma bucuram de nimic, poate doar de caldura soarelui ce se impauna in fata unui mijloc de noiembrie cu vant potolit…

Ca de obicei, ma uit in jur cu priviri scurte in cautarea unor chipuri si siluete interesante. Fac asta si in gara sau in aeroporturi, acolo unde lumea  imparte acelasi rol- cel de calator, chiar daca directiile sunt adeseori diferite. Dupa momente in care privirea mea ratacea fara succes, m-am izbit de un cuplu sudat parca din imbratisari, care asa si-ar fi dorit sa moara- in imbratisari. Ea le dorea mai mult decat el.

Am ramas cu privirea pironita spre ei, ascunzandu-ma ca un spion dupa niste ochelari ce nu-mi foloseau acum numai la protejarea de razele UV.

El un tip cu o mina buna, care parea mai mult afabil si nu indragostit pana in maduva oaselor, asa cum se arata ea.  Sa fi avut amandoi pana in 30 de ani. El mult mai frumos decat ea, chiar bine… Ea bruneta, deloc stearsa, insa in acelasi timp deloc frumoasa. Dar plina de entuziasm! Emana atata dragoste ca ar fi putut sa ajunga la toata lumea din statia de autobuz…

El primea imbratisarile ei, dar parca era undeva acolo, cu gandurile lui, chiar daca ea se catara si se prindea strans de sufletul lui. O femeie care-si arata iubirea ei in vazul lumii, convinsa ca asa el o va iubi mai mult. Repet, deloc frumoasa, insa fascinanta, imprejmuita de o aura care o facea de-a dreptul speciala.

Nu este prima femeie cu trasaturi anoste pe care o vad daruind atat de multa iubire, atat de mult rasfat, miscari gratioase si razgaială, omului pe care ea îl iubeste.

Se spune ca au noroc la barbati frumosi, chiar daca pe ele natura nu le-a inzestrat cu cine stie ce chip de zana. Dar, spun eu,  nu e tocmai noroc. Ele cred in valoarea lor de om, si stiu sa pretuiasca frumosul mai mult decat oricine. Mult mai mult decat o femeie pe care Dumnezeu a lasat- o pe pamant frumoasa si atat…

Dar mi-a incoltit in minte si altceva atunci cand l-am vazut pe el aruncand priviri pe furis unei alte domnite cu picioare lungi si ochi de abanos. Ar putea fi ea, cea din bratele lui si urata si credula? Oare asta vor unii barbati?

As vrea sa pot sa rascolesc in gandurile si vietile barbatilor, dar cine stie peste ce mai dau… Stiu oricum ca vor rasfat, iubire pe tava si  femei care sa le ofere asta oricand si oriunde.

Ele exista si, atentie! Cele mai multe sunt mai putin frumoase. Stiu eu!

UNDE SUNTETI VOI< OAMENI CU SUFLET LARG?

 Traiesc momentele acelea cand mintea mea o ia razna in mai multe directii si vreau sa fac si sa ma bucur de o gramada de stari, de ceva aparte, sa traiesc experiente noi, sa cunosc oameni noi, sa imi vina idei placute pe care sa le impartasesc cu prieteni vechi, sau cu semeni pe care i-as vrea mult mai apropiati.

Dar cu toata aceasta artilerie grea din capul meu nu se intampla nimic. Oamenii lipsesc, comunicarea nu poate sa existe. Sunt impermeabili, nu lasa sa treaca nimic prin sufletul lor. Incep sa ma cocoț cu frenezie si pasiune nestapanita pentru a gasi oameni cu suflet larg, dar nu stiu pe unde s-au ascuns. Sunt o raritate in ziua de azi, iar eu incerc sa dezgrop perfectiunea din viata mea, care ce-i drept a existat cadva. Da, au existat prieteni care-ti puneau sufletul pe tava, au existat bucurii si tristeti impartasite cu lacrimi si rasete in cascade, au existat umeri care asteptau solidar sa iti sprijini capul si chinul si disperarea.

Nu am avut prieteni pestilentiali. Never! Nu era loc de dezgust atunci cand simteam ca omul acela vrea cu orice pret sa se agate de tot ce insemnam eu, sa imi fie alaturi, iar eu sa il sprijin, sa il sustin si sa ii respect orice rugaminte, conceptie, opinie sau judecată.

De ceva vreme ma bantuie obsesiv acest gand- de ce nu ma mai bucur de oameni cu suflet larg.

Am ocolit multi ciudati, cand am vazut ca sentimentele mele erau exportate fara pic de regret in neant, cand am vazut ca ma priveau de jos in sus, masurandu-ma ca pe cineva care nu se poate randui la asteptarile lor. A fost un efort! Mare efort, caci pana la urma nu este tocmai usor sa te indepartezi de oameni in care ti-ai pus sperante uriase,  despre care ai crezut ca iti vor oferi bucuria vietii, inocenta pierduta a prieteniei, traita poate doar in copilarie.

Inca ii caut, sau poate ca inca nu am invatat ca nu trebuie sa ii caut... Poate ca vin ei singuri, daca si eu stiu sa ii primesc.