Azi lumea se invarte in jurul meu cu incetinitorul. Ii simt fiecare vibratie si incerc sa ma inteleg, cu rabdarea unei mame care-si asteapta copilul sa se faca mare. Imi dau seama ca eu insami sunt un copil care nu vrea sa creasca, blocata intr-un univers din care ma desprind greu, ca dintr-un cocon. Sunt un adult care se comporta inca, exact ca un adolescent. Nici macar nu ma intreb de ce traiesc astfel. Raspunsul oricum nu m-ar satisface, oricare ar fi el, nu l-as asculta pentru ca imi place sa exist asa. Traiectoria mea e simpla, dar numai pentru mine, pentru ca cei din preajma mea nu o inteleg deloc si se agita, incercand din rasputeri sa o desluseasca ca pe o problema de matematica foarte grea. Trec brusc, fara sa avertizez pe nimeni, de la o stare la alta si asta ma costa. Primesc in schimb ridicari din umeri si fizionomii schimonosite de uimire dupa epuizarea actelor mele adolescentine, jucate pe scena vietii. Nimeni nu incearca sa ma schimbe, doar reprosuri, atacuri verbale care vin spre mine ca niste picaturi de ploaie grele si reci.
Ma intreb din ce in ce mai des in ce masura am libertatea de a-mi imagina viitorul. Acum e incert, iar forta cu care ma apasa nu imi lasa loc sa respir. Realizez ca sunt o copila pe care destinul o poarta numai acolo unde vrea el, fara ca eu sa dau nici cel mai subtil semn de maturizare. Cararea acestui destin e deja batatorita, insa eu ma amagesc cu nenumarate iluzii care imi bantuie pe la tample. Imi place sa le ascult minciunile aparent nevinovate. Apoi ma prind in capcana lor, sfidand varsta mea, care a trecut pragul de 30 de ani. Ma las mintita ca o adolescenta careia i se asterne in fata prima iubire, despre care ea crede ca va fi vesnica.
Mi se reproseaza ca am o personalitate divizata ce nu poate fi iubita cu nici un chip, greu de suportat. Sunt drame care nu pot fi trecute cu vederea si iar se napusteste asupra mea ploaia de reprosuri. Ii tin piept ca un gladiator, in lupta cu fiarele aruncate in amfiteatrele romane, pana obosesc si incerc sa ma retrag in liniste. O liniste cronica din care nu am sa ies decat atunci cand voi reusi sa ma maturizez. Cand va aparea in viata mea acest moment decisiv, nu pot sti nicicand...
Ma intreb din ce in ce mai des in ce masura am libertatea de a-mi imagina viitorul. Acum e incert, iar forta cu care ma apasa nu imi lasa loc sa respir. Realizez ca sunt o copila pe care destinul o poarta numai acolo unde vrea el, fara ca eu sa dau nici cel mai subtil semn de maturizare. Cararea acestui destin e deja batatorita, insa eu ma amagesc cu nenumarate iluzii care imi bantuie pe la tample. Imi place sa le ascult minciunile aparent nevinovate. Apoi ma prind in capcana lor, sfidand varsta mea, care a trecut pragul de 30 de ani. Ma las mintita ca o adolescenta careia i se asterne in fata prima iubire, despre care ea crede ca va fi vesnica.
Mi se reproseaza ca am o personalitate divizata ce nu poate fi iubita cu nici un chip, greu de suportat. Sunt drame care nu pot fi trecute cu vederea si iar se napusteste asupra mea ploaia de reprosuri. Ii tin piept ca un gladiator, in lupta cu fiarele aruncate in amfiteatrele romane, pana obosesc si incerc sa ma retrag in liniste. O liniste cronica din care nu am sa ies decat atunci cand voi reusi sa ma maturizez. Cand va aparea in viata mea acest moment decisiv, nu pot sti nicicand...
Un comentariu:
In fiecare din noi exista un copil. Il pastram in noi cu grija cu care ne pastram obiectele cele mai valoroase. Copilul din noi reprezinta acele clipe fericite in care nu aveam nicio grija in afara jocului. Il pastram in noi si il rasfatam ori de cate ori viata ne ofera cu totul altceva decat ne dorim.
Trimiteți un comentariu