Dunare, ecou, curcubeu deltaic, pasari de delta, apa, vapoare, apa si iar apa...
E tarziu. Asa simt acum dupa moartea lui. E tarziu sa imi para rau. Inchid ochii, apoi ii deschid si descopar ca sunt singura. Imi duc mana la inima si ma gandesc din nou ca e tarziu. In loc de inima gasesc un gol. Lipseste ceva.
Lipsesc drumetiile pe care le faceam des cu tata in Delta cu vaporul. Paseam apoi puternica si imaginand, fabuland in mintea mea povesti cu eroi. Eroul era tata, eu eram invatacelul. Mergeam pe drumuri de tara unde ne asteptau prietenii lui cei multi si simpli.
Lipseste calatoria de vara cu vaporul alaturi de el pana la Sulina sau Sfantul Gheorghe. Il saluta oricine. Mai ales pe vapor, iar eu imaginam roluri atribuite lui. Eram mandra ca am un tata ca un capitan.
Lipseste vorba lui cea strengareasca, uneori plina de umor care ma alinta fara ca eu sa imi dau seama. Lipseste omul ce devenea serios si nelinistit atunci cand faceam o prostie, dar care nu m-a atins nici macar cu un cuvant rau.
Lipseste caldura cu care ma tinea in brate cand, mica fiind, trebuia sa ma duca la gradinita dis-de-dimineata.
Lipseste zambetul cu care intra in casa si ma vedea nerabdatoare sa il revad la sfarsitul zilei sale epuizante. Imi lipseste pana si expresia fetei lui afisata cand i-am spus ca ma marit. O tin minte si acum...
Imi lipseste tatal meu si in fiecare moment al slabiciunii mele traita acum de mine, dupa moartea lui, ma gandesc cu dor. Dor dupa un om care s-a stins tacut, fara o vorba, care s-a simtit implinit dupa ce a venit pe lume Anastasia. Un om iubit de toti, un om care m-a insotit in viata demn si aratandu-mi drumul cel bun atat cat a stiut.
Am trait moartea tatalui meu si acum sunt fericita! Imi dau seama cu fiecare zi ce trece ca nu sunt singura. E langa mine, e ca o umbra ce nu se va descotorosi de fiinta mea nicicand.
Ecoul de peste Dunare de care ne bucuram amandoi in jocul nostru copilaros, naiv, pe atunci atat de neinsemnat va ramane in sufletul meu.
Incchid ochii si ma visez pe malul Dunarii. Cu exceptia unei ciudate senzatii de gol in suflet, eu sunt alaturi de tata. Strigam cat ne tin rarunchii si asteptam cu rasuflarea intretaiata raspunsul ecoului. Il aud!
Moartea tatalui meu m-a ajutat sa ma obisnuiesc cu lumea de apoi. Stiu ca il voi revedea. Stiu asta! Si el o stie!
