Ispitită de frumusețea Parisului, la Montmartre

Am spus, inainte de a merge sa vad capitala Frantei, ca as vrea sa fac asta impreuna cu iubitul meu.Voiam sa simt stralucirea si pulsul Parisului plutind in vaporii distilati ai dragostei, ca doar e orasul indragostitilor… Dar nu a fost sa fie asa! Am mers singura. De fapt nu chiar singura, ci cu un grup de turisti, oameni obisnuiti, veniti sa cunoasca si ei cate ceva din lumea pariziana.
Imprieteniti prin imprejurare, cu un ghid care atarna plictisit o umbrela deasupra capului pentru a nu se rataci de noi, sau noi de el, am luat la pas Parisul, cu tot cu mormaielile de aprobare sau dezabrobare ale colegilor mei de grup. E prea frumos! Totul! Am admirat cartierul Montmartre, cu istoria lui plina de cultura, o comuna veche, cu aer parizian autentic. Aici s-a născut Comuna din Paris în anul 1871, aici se află Basilique de Sacre-Coeur, un simbol al orașului vizitat anual de milioane de turiști. Sraduțele cartierului pastreaza cate ceva din lumea boema a artistilor ametiti de propria lor libertate, de propriul lor talent. In Montmartre funcționau atelierele de lucru ale pictorilor Pablo Picasso, Modigliani, Salvador Dali, Toulouse- Lautrec, sau Henry Matisse, dar și cel al pictorului de origine romana Victor Brauner.
Ma opreau o gramada de artisti care doreau sa imi deseneze portretul, insa nu am dorit acest lucru, ar fi iesit prea trist, asta pentru că ma aflam la Paris fara iubitul meu… Acum imi pare rau, poate ca acel artist, care se lauda ca e foarte bun, ar fi reusit sa savarseasca o grozavie si sa iasa un portret bun. Dupa ce i-am refuzat politicos, m-am oprit in lumea cafenelelor, atrasa fiind de acordurile de jazz si de frenezia zonei, preocupata in acelasi timp si de achizitionarea suvenirurilor din magazinasele postate in locuri cheie. Mi-am cumparat un ceas nostim pe care il pastrez cu mare grija, ca doar e de la Paris! Incurajata de o tipa din grupul de turisti caruia ii apartineam si eu, am baut un cocktail cu nume sofisticat, cu un gust divin. Si un efect care m-a tintit in repaos timp de mai bine de jumatate de ora, la masa din cafeneaua unde tonul nostru devenise vesel si rasul sanatos. De multa vreme nu m-am mai simtit atat de bine intr-un loc. Sper ca intr-o zi sa ma reintorc la cafeneaua de pe Montmartre, nu de alta, dar de data asta voi rade cu pofta la un cocktail cu iubitul meu, pentru ca intre timp l-am gasit!

"Sa cari toata apa din mare cu galetusa!"

Cu dor mare de duca la Marea Neagra! Asa am plecat in sambata mea libera din mijlocul lunii lui cuptor. Nevoia de a ma balaci in apa sarata si neagra a marii de la Constanta ma apasa, ajunsesem sa am un nod in gat de ciuda ca anul asta nu reusisem sa ajung pe litoral. Plus ca mai era si curiozitatea. Din auzite nu te alegi cu cine stie ce informatii: ba ca nu e lume, ba ca e lume, ba ca e mai nasol ca alta data, ba ca depinde de asteptarile tale, ba asa, ba pe dincolo. Nu! Eu am vrut sa vad cu ochiul meu ce e acolo!  Dar cel mai mult ma interesa plaja, si nevoia de a sta in apa cat mai mult. Nu sunt genul de dama care vrea cu orice pret sa prinda un bronz de revista, asadar chinul meu la soare, la mare, e minimalizat. Spun asta pentru ca am vazut femei care se ung migalos cu creme si uleiuri ce transforma epiderma in ceva soios, lipicios si apoi stau nemiscate, in pozitie de drepti pentru a se feri de disconfortul nisipului care s-ar lipi de ele. La mine treaba e mult mai simpla, mai ales ca soarele si pielea mea fac casa buna, fara intermediari gen sos de rosii sau ulei de masline.

Cel mai mult am vrut sa imi placa in Vama, insa dezamagirea pe care am trait-o a fost mai mare decat m-as fi asteptat eu vreodata. Lumea mea din Vama Veche s-a evaporat, iar cea care mi se afisa imi parea atat de necunoscuta si in acelasi timp atat de neplacuta, greu de acceptat... Ma simteam infranta, deznadajduita, secatuita, ma simteam straina. Intr-un cuvant AIUREA! Ceva nu functiona ca lumea. Nici nu avea cum! Cand vezi pete nasoale in peisaj, ca genti Guess stralucitoare pe umarul unor fete cu par colorat in vopsele ieftine, cu chipuri ce nu mai pastreaza nimic enigmatic, sau barbati cu streang de aur la gat si tatuaje ostentative, de parca vor sa triumfe cu ele in ceva numai de ei stiut, te gandesti ca totul e defect. Dar cand s-a defectat Vama? Cum s-a schimbat lumea intr-un timp atat de scurt? Am cautat personaje din Vama care stiau sa fuga de societatea conformista si care totusi erau atat de ok! Am cautat si am vrut sa regasesc o anume atmosfera, dar nu mai e. Chinuita de indoilei si de gandul ca nu am sa ma mai intalnesc cu lumea mea din Vama Veche, am plecat spre 2 Mai. Aici mai putina lume ignoranta si insensibila. Plaja mica gazduia oameni mult mai frumosi, majoritatea familii cu copii, asa cum eram si noi. Eu, Anastasia mea cea mititica si Ovidiu. Priveam de-a dreptul onorata acest nou peisaj, unde un tata de copil destept il sfatuia sa care toata apa din mare cu galetusa. Mi-a placut metafora si m-am bucurat ca am gasit o plaja ingusta la 2 Mai, inca incapatoare, unde oamenii nu au lanturi groase de aur la gat si nici alte lucruri sau idei candva foarte controversate in vechea Vama Veche.