Oamenii? Niste animale!

Kratz este un om interesant in felul lui, pentru ca nu are decat o singura ambitie- sa demonstreze ca oamenii sunt niste animale. Cine e Kratz? Vecinul de la 2, unul pe care ceilalti vecini ai blocului il numesc nebun si batran. Ii place sa umble prin intranduri si fundaturi ale Bucurestiului mizer si cenusiu si sa adune, pentru colectia lui adapostita in apartament, ziare, reviste, bucati de lemn cu forme speciale, oglinzi sparte si pisici. Pisici de-adevaratelea. Iubeste matzele, mi-a spus ca are multe si toate ii sunt dragi. Nu l-am intrebat cate are, asta e secretul lui.

" Oamenii sunt mai animale decat orice animal de pe pamantul asta!", spune cu indarjire si onestitate... Repeta asta cu glas tare, apoi din ce in ce mai incet, numai pentru el, ca si cum pana la urma doar el intelege semnificatiile acestor vorbe. Ma uit in ochii lui. Au un reflex mat ca de hartie nelucioasa. Si incep sa il cred pentru ca reuseste sa imi fure pe nestiute gandurile de la problemele mele diurne. Problemele mele de om mare transformat intr-un animal de prada. Eu si alte animale numite oameni care alearga capiati. Imi dau seama ca suntem uitati de frumusetea vietii in cele mai multe momente, uitati de tot ceea ce inseamna bine, uitati de blandetea sufletului, uitati de Dumnezeu.

Iar Kratz e in Paradis! Un muritor de rand, numit de oameni nebun si batran, care deja cunoaste Raiul. El iubeste pisicile lui fara numar cu care isi imparte pensia mizera pe mancare si intretinerea blocului, intotdeauna prea mare. Si stie ca oamenii sunt niste animale. Ii ocoleste, prefera linistea si sufletul matzelor. Se trezeste dimineata de dimineata dupa un somn sanatos, lipsit de griji materiale, lipsit de invidie, lipsit de frustrari, de rautati gratuite, de uitare de Dumnezeu.. Iar eu sunt primul om-animal care il invidiaza. Sau, el este omul, eu sunt animalul.