vineri, 31 iulie 2009

MI-E DOR DE MINE


Imi este dor de multa lume... Dar cateodata mi se face dor de mine, de ceea ce eu am fost candva, undeva. Pastrez in minte imagini de care nu ma pot desparti niciodata. Imagini cu ceea ce eu eram la un moment dat. Mi-e dor de mine si de diminetile fermecate in casa bunicilor mei, acolo unde timpul parca statea in loc. Mi-e dor de cucuiul pe care mi-l faceam cand ma loveam de crengile copacilor sau de o fereastra lasata alandala... Mi-e dor de mine cand tipam ca o trompeta atunci cand cadeam de pe bicicleta verde si uriasa a bunicului meu, ranindu-mi genunchii. La fel de mult mi-e dor de copiii aceia plini de viata, cu care ma jucam pana ce soarele se ascundea de noi, mult mai obosit decat am fi putut fi toti la un loc. Imi amintesc si ploile pe care le priveam cu fruntea lipita de geam, dand fiecarui strop cate un nume. Erau numele fratiorilor mei imaginari, pe care mama si tata nu au dorit sa ii aduca pe lume... Mi-e dor de pietricelele din causul palmei, pe care le ascundeam la spate pentru ca bunica sa afle in ce mana sta pitita piatra din argint, coborata ca dintr-o poveste. Eu, cea care am fost atunci nu voi mai fi decat o amintire. Si azi ma duc in casa bunicilor pustiita de vreme, cautand cutia plina de "comori", ascunsa bine de mine si de cea mai buna prietena a mea din copilarie. O gasesc. E peste tot in acel loc in care am trait ca intr-un basm. O comoara nepretuita ce imi alina si azi dorul.

joi, 30 iulie 2009

UITATI FETELOR CE NE ASTEAPTA!

"Tinerete fara batranete" e o utopie, o sintagma pe care o savuram numai in basme. Chiar si cele mai frumoase femei imbatranesc, se stafidesc. Vremelnicia, efemeritatea sunt dusmanii frumusetii fizice. Iata cam ce ne asteapta si pe noi. Sunt optimista, ma gandesc ca vom ajunge pana la acea varsta...
1. Briditte Bardot




2. Sophia Loren








3. Jane Birkin
















NO COMMENT


Angelina Jolie

miercuri, 29 iulie 2009

FATA CARE NU A AJUNS FEMEIE...


Azi lumea se invarte in jurul meu cu incetinitorul. Ii simt fiecare vibratie si incerc sa ma inteleg, cu rabdarea unei mame care-si asteapta copilul sa se faca mare. Imi dau seama ca eu insami sunt un copil care nu vrea sa creasca, blocata intr-un univers din care ma desprind greu, ca dintr-un cocon. Sunt un adult care se comporta inca, exact ca un adolescent. Nici macar nu ma intreb de ce traiesc astfel. Raspunsul oricum nu m-ar satisface, oricare ar fi el, nu l-as asculta pentru ca imi place sa exist asa. Traiectoria mea e simpla, dar numai pentru mine, pentru ca cei din preajma mea nu o inteleg deloc si se agita, incercand din rasputeri sa o desluseasca ca pe o problema de matematica foarte grea. Trec brusc, fara sa avertizez pe nimeni, de la o stare la alta si asta ma costa. Primesc in schimb ridicari din umeri si fizionomii schimonosite de uimire dupa epuizarea actelor mele adolescentine, jucate pe scena vietii. Nimeni nu incearca sa ma schimbe, doar reprosuri, atacuri verbale care vin spre mine ca niste picaturi de ploaie grele si reci.

Ma intreb din ce in ce mai des in ce masura am libertatea de a-mi imagina viitorul. Acum e incert, iar forta cu care ma apasa nu imi lasa loc sa respir. Realizez ca sunt o copila pe care destinul o poarta numai acolo unde vrea el, fara ca eu sa dau nici cel mai subtil semn de maturizare. Cararea acestui destin e deja batatorita, insa eu ma amagesc cu nenumarate iluzii care imi bantuie pe la tample. Imi place sa le ascult minciunile aparent nevinovate. Apoi ma prind in capcana lor, sfidand varsta mea, care a trecut pragul de 30 de ani. Ma las mintita ca o adolescenta careia i se asterne in fata prima iubire, despre care ea crede ca va fi vesnica.

Mi se reproseaza ca am o personalitate divizata ce nu poate fi iubita cu nici un chip, greu de suportat. Sunt drame care nu pot fi trecute cu vederea si iar se napusteste asupra mea ploaia de reprosuri. Ii tin piept ca un gladiator, in lupta cu fiarele aruncate in amfiteatrele romane, pana obosesc si incerc sa ma retrag in liniste. O liniste cronica din care nu am sa ies decat atunci cand voi reusi sa ma maturizez. Cand va aparea in viata mea acest moment decisiv, nu pot sti nicicand...

marți, 28 iulie 2009

TOCUL CEL DE TOATE ZILELE. SAU NU...
















E simplu! Daca esti pitic, te urci pe un pantof cu toc si ai rezolvat problema. Dispare frustrarea "miicimii" tale, devii mai increzator, mai important chiar... Tocul te urca pe un piedestal de pe care mai cobori cand ajungi seara acasa si cauti peretii pentru a-ti propti picioarele obosite. Multumesc naturii ca m-a inzestrat cu o inaltime optima, astfel incat sa-mi pot lafai talpile in balerini, tenisi sau orice altceva fara urma de toc.

E adevarat, imi plac tocurile, dar numai la ocazii speciale sau sa le privesc la alte fete foarte cochete. Mai nou le intalnesti si la barbati. De fapt nu e o chestie chiar noua. Cica primii barbati din istoria lumii care au purtat tocuri au fost macelarii din Egiptul Antic, apoi a urmat regele Ludovic al XIV-lea, care taraia dupa el platforme de 5 inchi. Acum gasim aceleasi elemente si pe la Sarkozy, sau la travestitii din toata lumea :)

Cel mai mult ma distreaza fetele pentru care pantoful cu toc nu va fi niciodata un prieten de nadejde. Nu au tinuta si parca merg in genunchi, dand impresia ca sunt gata sa pupe astfaltul in orice moment. Le place la nebunie acest chin si nu s-ar da jos de acolo, nici sa le pici cu ceara. E adevarat, tocul le ofera o personalitate aparte de care ele sunt foarte mandre...

Voua va plac tocurile? :) Ptr ca la comentarii s-a vorbit despre pantofii Mary Jane, am sa postez catve foto cu astfel de incaltari.












.
http://www.youtube.com/watch?v=Tj_Nlm0871E

luni, 27 iulie 2009

NO COMMENT


BRIGITTE BARDOT SI ATAT...


Cand privesc aripa unei pasari sau mersul unui caine, o floare de primavara plina de roua, sau forma unui nor pe cer, imi amintesc cat de mult iubesc viata. Sunt imagini frumoase ale lumii pe care nu oricine le poate vedea. Drumul celor care adora toate aceste minunatii este pavat de Dumnezeu...
Brigitte Bardot, faimoasa actrita a filmului frantuzesc este o mare iubitoare de animale, de natura, de bucuriile vietii pe langa care altii trec fara sa le observe niciodata. Sunt fascinata de existenta acestei actrite. A iubit mult cainii, iar spre final s-a dedicat lor. Viata sa a fost marcata de numerosi barbati, cei mai multi dorind-o numai pentru orgoliul lor masculin, iar acest lucru a izolat-o intr-un final... Singuratatea a fost light-motivul sau in tinerete, doar cainii fiind cei care nu au tradat-o niciodata. Iubea natura, iubea marea si fugea mai tot timpul de locurile unde viata continua zgomotos si stresant. A trait numeroase experimente romantice ratate, dar a fost intotdeauna capabila sa le puna capat si sa o ia de la inceput. A sperat de prea multe ori ca in sfarsit va intalnit omul care o va face fericita, pana cand, in anii '70 a decis sa uite tot. Cainii au fost si au ramas singurii ei prieteni si i-au aratat ca exista iubire neconditionata. A avut capacitatea de a umple golul, pustiul, in care a trait atat timp. Chiar daca in jurul ei s-a invartit o adunatura de barbati dragalasi, Brigitte Bardot poarta si acum in suflet singuratatea ca pe o decoratie de razboi. Dar s-a tratat. A reusit sa lase in urma si sa neglijeze tot ce nu trebuia sa mai faca parte din viata sa. Actrita nu a dorit sa mai joace in nici un film, ca si cand aceasta meserie ii conducea destinul pe carari intortocheate, unde pasii ei mergeau chinuit. A plecat pe drumul acela pavat, ducandu-si insistent gandurile mai departe. Acolo unde a dorit ea si numai ea. Ma infior stiind ca o femeie atat de frumoasa, talentata si celebra a suferit de singuratate. Dar, in acelasi timp, apreciez ca a fost capabila sa isi organizeze viata, luptand pentru o cauza nobila: ingrijirea animalelor! Ar trebui sa stim ca nu exista nicaieri in lumea asta pustiu, exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care ne taram. Invata de la Brigitte, ai ce!

vineri, 24 iulie 2009

joi, 23 iulie 2009

CAMPANIE ANTI-MESS


Mai lasa mess-ul ala! Ia o carte in brate, iesi la iarba verde, mergi la mare cu prietenii cu care palavragesti numai pe mess! Cand dai drumul la calculator, mess-ul se strecoara ca o naluca, te invaluie si nu mai scapi de el all day long... Pierzi tot. Frumusetea zilei, o lectura din care ai mai fi invatat si tu una alta, o plimbare in aer liber sau, de ce nu, o vizita la bucatarie, unde ai fi putut gati ceva inedit. Mess-ul iti distruge viata. Umbreste tot ce are ea mai atragator si te tintuieste pe scaun, in fata calculatorului, de unde trimiti mesaje cu emoticoane ce iti sug ca un vampir umanitatea. Nu iti lipsesc intalnirile face to face? Cu siguranta da! Insa vei spune ca timpul a devenit o problema acuta. El e de vina! Invinuim timpul si am rezolvat problema. Nu simtim ca mess-ul ne omoara!

miercuri, 22 iulie 2009

MODA CA UN DROG


Cultura noastra urbana aduce in prim-plan moda. In orice mediu social te-ai invarti, acolo trebuie sa existe o moda. Nu putem trai fara ea, e ca noaptea dupa zi, sau ca soarele dupa ploaie. Iar cei care au o imaginatie peste limite, ies din anonimat printr-un amestec de idei in fashion, care ii fac remarcati. Unii se remarca pozitiv, altii negativ.

A fi la moda inseamna sa tii pasul ca un soldat bine instruit cu dimensiunile unei rochii, cu forma si culoarea unui trench sau al unui palton, cu tocul unui pantof de exemplu... Pentru multi oameni moda este ca un joc de-a soarecele si pisica. Nu se pot adapta in totalitate la "noile tendinte", dar parca ar vrea sa se conformeze si ei cu ultimele zvonuri, in materie de tzoale, venite de la Paris. La noi sunt multi nepriceputi pentru care, "a fi la moda" nu e decat un arificiu de creier inconstient, din care rezulta o tzinuta de balci. Habar nu au sa asorteze hainele intre ele si de cele mai multe ori aleg sa imbrace ceva pretentios cand nu e cazul. Au parca o pornire interioara spre perfectiune, dar in acelasi timp le e teama sa o atinga... Nu judec! Nu toti oamenii se nasc cu acesta inclinatie spre frumos... dar sunt sigura ca se pot educa in timp. Din pacate multi nu fac acest lucru, continua sa arunce pe ei bluza aceea, numai pentru ca se poarta si un pantalon din acela, tot numai pentru ca se poarta, fara sa vada, sau fara sa poata vedea ca de fapt ele nu se potrivesc de niciun fel. Insa astfel de oameni considera ca sunt la moda...sau cel putin isi doresc...

Dar exista si cei pentru care moda e sfanta! Ca o stiinta sau ca un drog care le-a intrat bine in sange. Acestia respira trendul prin fiecare por. Stiu sa rascoleasca bine prin magazine dupa lucruri frumoase pe care le pot asorta impecabil. Au "viziunea modei"! Creeaza garderobe virtuale personale si combinatii vestimentare de toata frumusetea... Acesti "vizionari" sunt nemilosi cu cei pentru care vesmintele sunt doar o necesitate, dar sunt de-a dreptul rautaciosi si ironici cu cei care pangaresc si batjocoresc moda, purtand ostentativ hainele si accesoriile fara pic de gust.

luni, 20 iulie 2009

PRINTESA BALULUI


Imaginati-va o fata, care nu are mai mult de 25 de ani, ce seamana cu o pana majestoasa de paun. Mandra si plina de orgolii pe care numai ea le-ar putea suporta. O astfel de cuconita, despre care se spune ca atunci cand este privita de un barbat, i se topeste acestuia in gura ca o bomboana de ciocolata, poate fi intalnita in ziua de azi cam peste tot. Chiar si la serviciu, nu mai spun de locuri pentru distractie si flirturi cum sunt barurile sau discotecile. Pun pariu ca atunci cand a fost in liceu sau in facultate ( daca a avut si o astfel de realizare), a castigat concursurile de miss si s-a obisnuit din frageda adolescenta cu titlul de "Printesa balului". Stie sa ignore cu ipocrizie interesul pe care i-l poarta barbatii, iar atunci cand este refuzata de vreunul, plange ca o baba pe care a facut-o preotul sa lacrimeze la slujba. Intotdeauna a fost familiarizata cu starea care ne aminteste de expresia "buricul Pamantului" si a stiut ce trebuie sa faca, pentru a fi nelipsita din "centrul atentiei". Cand intalnesc o astfel de fata imi place sa o observ si culmea, nu e greu deloc sa gasesti amanuntul care o tradeaza ca ea a fost si va fi intotdeauna Printesa balului. Certitudinea mi se asterne la picioare atunci cand spune cu un dispret insolent fata de ceilalti ca este "cea mai cea"... Ii intrece pe toti in ceea ce face. Ei ii stau cel mai bine pantalonii pe coapse si rochiile pe sani. Daca incerci sa ai un dialog cu ea, sa ii povestesti ce faci tu zi de zi, care sunt preocuparile si prioritatile tale, te asculta atent, dar in ciuda eforturilor nu intelege absolut nimic din lumea pe care i-o descrii. Totusi, stie sa se prefaca foarte bine, aporbandu-te cu jumatate de gura. Oricum, viata ta e anosta, a ei e plina de shopping, chiloti roz, portjartiere si cuceriri masculine de o mie de ori mai multe decat ai facut si vei face tu vreodata. Culmea e ca mi se intampla sa o gasesc frumoasa si frustranta, poate e vorba de orgolii feminine peste care nu trecem asa... cu una cu doua. Dar imi revin ca dupa un dus rece si imi spun ca nu mi-ar sta bine sa fiu ca ea. Nu mi-ar placea sa fiu supusa foarte des unui act sexual banal, lipsit de poezie si dragoste, asa cum ei i se intampla destul de des, si nici sa ma hranesc cu aparente in viata, lucru care la fel, ei i se intampla foarte des. Nu mi-ar placea sa seman cu o vedeta de televiziune care traieste ingust intr-o realitate degradanta, asa cum ii place ei. Cum am mai spus, Printesa balului face numeroase victime printre barbati, numai ca acestia devin repede plictisiti de cracii ei care i-au nelinistit la inceput. Poate ca toti masculii, care au visat intotdeauna sa pompeze la frumusetea asta unica, isi dau seama ca buricul Pamantului are mai tot timpul conturul cifrei zero.

sâmbătă, 18 iulie 2009

CALATORIA


De cate ori vine sfarsitul de saptamana vreau sa evadez. Cateodata imi iese, cateodata nu... De cele mai multe ori imi iese. Chiar si atunci cand stau acasa. Inchid ochii, ma urc in masina timpului si plec spre lumi nebanuite. Imi plac la nebunie calatoriile si daca as putea as demara in tromba la mare, la munte sau la Paris...( de ce nu), in orice clipa. Visez marea si nemarginirea ei in fiecare noapte. Ma cheama la ea. Am sa-i accept invitatia saptamana viitoare, tot in weekend.

vineri, 17 iulie 2009

Iubesc pisica neagra


Imi vine in minte o intamplare stranie din viata mea. Ma aflam in vizita la niste prieteni de familie ai parintilor mei. Eram mica, aveam doar 7 ani, iar amintirea aceasta imi da si acum fiori. Am plecat la mare, in Constanta, iar cei la care trebuia sa poposim un weekend locuiau la casa. Intotdeauna am fost om mare iubitoare de animale si ori de cate ori ma duceam la cineva in curte, eram fericita. Stiam ca acolo trebuie sa gasesc un catel, o pisica, un curcan sau o caprita... La bloc, duceam o viata amarata, ingusta, deprimanta, chiar intunecata si lipsita de bucuriile pe care mi le putea oferi un animalut de companie. Curtea de la malul marii, unde urma sa ne bucuram de apa si soare, gazduia un pisic negru. Din acel moment viata mea suferise o ieremediabila schimbare. Aveam un prieten si era o atractie de o natura inexplicabila pentru parintii mei, care nu intelegeu cum de un pisic negru si, spuneau ei, urat, mi-a intrat atat de usor pe sub piele. Nu imi trebuia nimic! Nici plaja, nici apa, cu atat mai putin un colac de salvare sau lopatelele cu care obisnuiam sa fac castele de nisip. Pisicul era prioritatea mea, unica mea bucurie.
"Aduce ghinion!" , mi-a spus domnul la care ne dusesem in vizita

Mi-am orientat privirea in cu totul alta directie si nu l-am ascultat. Pisica era idolatrizata de mine, o protejam exact ca un egiptean din anul 3000, inainte de Hristos...

A venit si ziua in care trebuia sa ne intoarcem acasa. Nu-mi doream cu nici un chip sa plec de acolo fara pisica. Mama voia sa ma induplece sa o abandonez, spunandu-mi ca este intruchiparea intunericului, a misterelor, a fortelor necurate, ca o matza neagra poseda puteri supranaturale de care trebuie sa ma tem. Lacrimile mele erau de neoprit, iar la un moment dat pisica mi-a fost smulsa din brate de stapanul ei si aruncata intr-un bazin plin cu apa. Am plecat de acolo uitandu-ma inapoi cu regret si simtind cum mi se scurge viata pe jumatate.

Zilele acestea, dintr-o discutie despre ghinion, pisica 13, sau... pisica neagra, am aflat ca in Scotia se spune ca atunci cand ineci o pisica vei muri si tu inecat.

Omul acela rau murise inecat dupa cateva luni...

Fara cuvinte... am ramas fara cuvinte...

Se spune ca e bine sa iubesti pisica neagra, sa o lasi sa iti intre in casa, sa o rasfeti si mai ales sa nu te temi de ea. Astfel va sparge ghinionul! Asa ca nu sta pe ganduri, ia-ti pe fotoliul tau auster si rigid o pisica neagra, iti va face un tunel de noroc printre ghinioanele vietii tale!

joi, 16 iulie 2009

http://www.youtube.com/watch?v=dyR10EK9KhY

Mona Lisa si soft-ul detector de emotii


Zambetul ei a cucerit lumea... s-au nascut ipoteze cum ca ar zambi pentru ca e insarcinata, iar maternitatea ii confera o stare de bine, sau ca ar avea dintii negri pentru ca s-ar fi tratat de sifilis cu siliciu, iar cea mai tare e ca Mona Lisa ar fi fost barbat, un iubit de-al lui Leonardo Da Vinci care s-a imbracat in femeie pentru a poza la realizarea acestui tablou. Cercetatorii, ca doar de aia sunt cercetatori, au dorit sa gaseasca raspunsul la aceasta dilema: DE CE ZAMBESTE MONA LISA? Si au inventat tehnologia care a dat urmatorul raspuns: Gioconda era 83% fericita in momentul in care "a pozat" pentru Da Vinci. Acum ramane ca fiecare om fascinat de acest tablou sa isi imagineze de ce era atat de fericita. Cum parerile sunt impartite, am sa o expun si eu pe a mea. E o femeie banal de normala, pe care pictorul a stiut sa o nuanteze intr-o lumina buna. Lucru care de altfel se intampla si cu multe femie din ziua de azi... Nu au nimic special, insa apar ca mari doamne unde te astepti mai putin...Dar sa trecem peste asta. Are intr-adevar un zambet incremenit, care il incremeneste si pe cel care priveste. E tot meritul artistului, care a pictat tabloul cu ajutorul unei tehnici speciale, numita "sfumato" (fumuriu). Tehnica aceasta ascunde bine colturile gurii, ale fetei, iar expresia Mona Lisei ramane de nedescifrat. Savantii au apelat la tehnologia cu un soft special si au reusit sa recunoasca trairile ei din acel moment. Fericire! Asta au depistat. Se pare ca de soft-ul-minune se poate folosi orice om, bineinteles, daca dispune si de bani sa il achizitioneze, sa vada daca soacra e binedispusa sau nu, daca bunicul e fericit sau amagit, ori daca iubitul este intr-adevar indragostit. Eu una nu mi-as lua niciodata un astfel de aparat. Cu siguranta e mai bine sa nu aflu aceste detalii care mi-ar schimba viata semnificativ...

miercuri, 15 iulie 2009

TIMPUL MEU VRAJIT


Exista oameni care isi propun ca intr-o buna zi sa inlocuiasca alcoolul cu religia, exista oameni care lasa burlacia si se inhama la casnicie, sau oameni care au curajul de a alege altceva in cariera pentru a scapa de sila generala care se instalase in sufletul lor. Acestia sunt cei ce considera ca un drum netezit si standardizat a devenit prea anost pentru a-l mai batatori. Astfel, ei aleg alte cai cu multa speranta si curaj. Eu numesc asta " timpul vrajit". Este timpul acela in jurul caruia se invart toate cu un mister aparte, iar tu astepti sa ti se intample lucrurile bune la care ai indraznit sa visezi cu ochii larg deschisi. La inceput e hazard si apoi nelinistea dispare, se ridica ceata si vezi clar daca alegerea a fost eronata sau nu. Apoi ti se asterne in fata lumea asa cum e ea, iar "timpul vrajit" dispare si ramai ca un copil caruia i s-a luat din mana jucaria preferata. Te izbeste in fata realitatea de care ai dorit sa te ascunzi pentru o clipa sau pentru o vesnicie... Ti-ai imaginat ca tie ti se vor intampla numai lucruri misto, care apar de obicei in filme si pentru care oamenii platesc ca sa le vada... Dar nu e intotdeauna asa, iar jucaria, "timpul vrajit", care ti-a fost lasat prea putin la indemana s-a evaporat, a ramas o amintire pe care o privesti cu ochii inchisi, suspinand. Totusi traiesti cu speranta ca "timpul vrajit" se va intoarce curand si sufletul tau va da iar pe dinafara, pentru ca atunci ai ocazia sa plutesti in fericire. Atunci viata face iar o pauza si te amageste cu nerusinare, ca si cum brusc ai fi devenit idiot... Dar recunosc, delirul "timpului vrajit" este elixirul care ma tine in viata!